Europa FM, nişte cifre îngrăşate şi goana după like-uri

Apasă butoanele!

S-ar putea să termini de citit în: 5 minute

În mod cert ai văzut şi tu tabelul acela realizat de Europa FM care a dat tonul unei noi intonări a binecunoscutului şlagăr „Muie PSD” prin toate colţurile facebook-ului. Dacă nu ştii despre ce este vorba, Europa FM a „comparat” evoluţia preţurilor dintr-un anumit hypermarket, la anumite produse.

Te întrebi, probabil, de ce am folosit ghilimelele adineauri. Ei bine, în mare, le-am pus pentru că studiul lor are multe lipsuri şi multe adăugiri.

Nu sunt economist, dar am aspiraţii în a fi econom. Sunt şi absolvent de jurnalism, ceea ce mă cam obligă să nu cred orice văd. Ori, dacă ceva mi se pare că nu puşcă, scormonesc până-i dau de cap, în puşca ei de treabă!

Câteva „greşeli” evidente

Ceea ce mi-a atras atenţia şi m-a făcut să pierd vreo două ceasuri comparând preţurile din tabel cu cele de pe bonuri şi să scriu acest articol a fost chiar primul produs: laptele. Cică în februarie 2017 ar fi fost 2.63 lei, iar acum 5.99. Litrul. Adică preţul a crescut de două ori şi-un pic.

Ori, ţinând cont că ieri mi-am luat laptele la 2.79 lei şi în general nu dau mai mult de 3.5 lei pe un litru de lapte (fie el de 1.5% sau de 3.5% grăsime), io tind să cred că gagica care a fost la cumpărături a luat, în 2017, lapte de-ăla marcă proprie a magazinului, iar anul ăsta o fi luat Napolact sau Zuzu. Şi tind să cred că am dreptate.

Acelaşi lucru s-a întâmplat, mai mult ca sigur, şi în ceea ce priveşte crema de brânză. Almette (crema de brânză cumpărată în 2019) cu siguranţă n-a costat 2 lei acum doi ani.

În plus, pentru jurnalista Europa FM, şunca de pui e tot una cu şunca de curcan. Pe primul bon, cel de acum doi ani, s-au achiziţionat „mezeluri feliate” (adică şuncă de pui, la 3.86 lei). Aceasta s-a plictisit repede şi a încercat şi curcanul, după cum rezultă din înregistrarea audio şi de pe ultimul bon. E bine să fii curios. Problema e că a socotit curcanul ca fiind pui. Tot pasăre e!

Preţul pralinelor, conform bonurilor | sus: octombrie 2018; jos: februarie 2019

Mai are rost să spun că în mod cert s-a luat alt brand de praline (şi probabil la alt gramaj) la ultima sesiune de cumpărături faţă de prima? E mai uşor să crezi că PSD aproape a dublat preţul fericirii (pralinelor Ludwig Happiness – n.m.), te înţeleg.

Un preţ în tabel, altul pe bon

Cred că ăştia de la Europa FM s-au gândit că dacă pun bonurile în articol, gata, sunt credibili. Nu s-au gândit că există şomeri plictisiţi care au vreme să îşi chiorască ochii peste cifrele alea, ca mine. 🙁

Avem, deci, ceafa de porc trecută, dintr-un oarecare motiv, ca fiind 19 lei/kg în 2017. Pe bon scrie că s-au luat cu 5.09 lei 344 de grame, adică era 14,79 lei kilogramul. Păi cum, bă, să minţi în halul ăsta?

Preţurile pentru furculiţe | de sus în jos: februarie 2017 (trecut greşit în tabel), noiembrie 2017, octombrie 2018 (trecut greşit în tabel) şi februarie 2019.

Apoi, în tabel, un cuţit costa, în februarie 2017, 9.99 lei (în loc de 8.99), iar o furculiţă 7.09 lei (şi nu 8.49). Mai mult decât atât, furculiţa s-a ieftinit, în realitate, în octombrie 2018, la 6 lei, dar în tabel figurează la acelaşi preţ de 8 lei.

La fel, nici preţul spray-ului antimolii trecut în tabel nu coincide cu cel real, de pe bonuri. Astfel, în noiembrie 2017, acesta a fost trecut ca fiind 11.10 lei, cu un leu în plus, iar în februarie 2019 s-a îngroşat artificial preţul cu cca. 2.5 lei.

Totalul (şi totul) dă cu virgulă

Erorile prezentate până acum sunt fix pix pe lângă cele care urmează.

Există în tabel două categorii de produse care nu au fost achiziţionate, dar care au fost, chipurile, „urmărite.” Le-ai văzut şi tu: e vorba de ouă şi de unt.

Totalul aferent fiecărei sesiuni de cumpărături trecut în tabel coincide cu totalul fiecărui bon. Logic, nu? Însă pe tabelul acela damnat figurează ouăle şi untul, produse care nu au fost achiziţionate de fapt.

Asta nu a oprit-o pe reporteriţa respectivă să cumpere, pe acelaşi bon, alte produse pentru a umfla totalul. Analizându-l doar pe primul, am ajuns la concluzia că există un cuţit, o furculiţă, un salam, o cremă de brânză, un pateu şi nişte şuncă de pui în plus.

Pe lângă acestea, cineva şi-a răsfăţat pisicuţa, pe lângă cele trecute pe tabel, şi cu un Whiskas Crunch, ceva varietăţi la plic, alte plicuri cu hrană umedă şi un al doilea tip de hrană uscată pentru pisici. Total? Vreo 60 de lei în plus.

Ah, că era să uit. Cine dracu dă 6 lei pe o pungă? O sorosistă antiromâncă (ăsta cred că-i pleonasm) de n-are acasă şi ea o pungă cu pungi. Nici nu mai încape îndoială că acest articol a fost scris după dictare, iar preţurile au ieşit din burta lui Soros. Felikitări!

O idee bună, dar prost aplicată

În concluzie? Nu s-a respectat criteriul de a cumpăra de fiecare dată exact acelaşi produs, cu aceeaşi marcă şi aceleaşi caracteristici (vezi cazul laptelui, cremei de brânză, plicurilor cu hrană umedă pentru pisici, becurilor, spray-urilor antimolii etc.), aşa cum se lăuda autoarea în articol. Una-i laptele K-Classic şi alta-i Napolactul. Una-i mâncarea de pisici de la Whiskas şi alta-i cea de la Felix Fantastic. Teoretic, căci pisica mea le mănâncă la fel de sictirită.

Să mă leg şi de categoriile de produse şi să spun că nu sunt tocmai cele mai bine alese? Gel şi spray antimolii? Cuţite şi furculiţe? Două tipuri de salam şi de mâncare pentru mâţe? Da’ seminţele şi berea, ţigările şi spirtul cui le laşi?

Mai mult decât atât, n-a existat aceeaşi perioadă între sesiunile de cumpărături. Părea mai profi dacă ar fi comparat bonurile o dată la şase luni, să zic. Dar aşa, când ai februarie, după aia noiembrie şi apoi hopa, un salt de 11 luni până-n octombrie şi după iar februarie… Mă rog.

Pentru oameni sceptici ca mine ar fi fost utile şi nişte poze cu produsele fiecărei reprize de shopping. Şi nişte poze mai quality la bonuri. Şi nişte calcule mai bune. Şi mai puţină vrăjeală. Aparent, cer prea multe.

În fine, iniţiativa-i bună şi de lăudat. Însă modul în care a fost concretizată este unul mai puţin informativ şi mai mult manipulativ.

Articolul îmi dă senzaţia că a fost făcut cu seriozitatea unei studente la taxă la ceva facultate de mâna a doua dintr-un municipiu sărac. Problema e că nu a fost publicat în pseudorevista facultăţii respective, să fie văzut de vreo zece prieteni, ci la Europa FM. Unde are, la momentul actual, mii de distribuiri. Şi vor mai urma. Pentru că manipulare. Şi lăicomie.

Tre’ să fii prost să crezi că-s prost şi nu cred că există scumpiri. Veşnicul clişeu: salariile-s mici, iar preţurile mari. Da, da, trăiesc în România şi eu. Însă hai să ne mai şi întrebăm, din când în când: „băi, o fi chiar aşa?”

Poţi striga „muie PSD” cât vrei. Şi io strig. Prea des poate. Însă mă plictisesc repede. Tu nu?


Apasă butoanele!