Halep, Charlie Hebdo şi poporul român

Apasă butoanele!

S-ar putea să termini de citit în: 2 minute

Cred că, dintr-o mare lipsă de alte repere şi modele, românii, sătui să aibă mintea zbârcită din cauza bălăcelii continue într-un ocean al mediocrităţii, umplut zilnic până la refuz de şuvoaie de incultură, aberaţii politice şi greaţă mediatică, văd în reuşita Simonei şi în ea, ca persoană şi personalitate, una dintre puţinele raze de lumină în această cameră obscură numită Ro-mânia.

Şi avem, pe bună dreptate, suficiente motive de a fi mânioşi, cu atât mai mult cu cât ne simţim ameninţaţi şi de cei din afara camerei noastre insalubre de joacă. Însă să fim deştepţi, zic, şi să acceptăm satira şi când subiectul suntem noi, nu numai când se face mişto de alţii, cu atât mai mult cu cât acest stereotip, hiberbolizat pentru a ieşi poanta, este întreţinut în primul rând de noi.

caricatura charlie hebdo simona halep

Caricatura cu pricina, ciordită de pe facebook-ul lui Dan Alexe.

Sunt ferm convins că dacă Simona ar fi pierdut ne-am fi consolat, în slăbiciunea noastră, râzând cu fundu-n sus, scuzaţi expresia, de eventualul mişto care s-ar fi făcut la adresa lui Stephens, ţinând cont că – nu-i aşa? – e neagră şi, ironic sau nu, s-a născut într-o localitate numită Plantation.

Zic să zâmbim şi să ignorăm caricatura celor de la Charlie Hebdo dacă e prea fină pentru gusturile noastre şi o vedem ca pe un umor gratuit (apropo, câţi aţi cumpărat revista?) sau, mai bine, să începem să realizăm că fiecare trebuie să ia parte la schimbarea acestei ţări, dacă nu mai vrem să rămânem „victimele” ăstora. Nu trebuie să ne culcăm pe o ureche, ca naţie, după această reală reuşită a unei singure românce, care a dat jos un strat de murdărie din miile aflate pe harta globului din imediata stângă a Mării Negre, şi să ne arătăm atât de loviţi de o banală caricatură. În fiecare zi este loc de noi reuşite pentru fiecare. Dacă reuşim să ne petrecem timpul încercând să reuşim s-avem reuşite (aţi reţinut termenul, da?), poate că, într-o zi, n-o să mai fim veriga slabă a Europei.


Apasă butoanele!