Omul din spatele monitorului

Apasă butoanele!

S-ar putea să termini de citit în: 3 minute

E în jur de ora două-n noapte când scriu aceste rânduri, iar eu stau treaz de unul singur. Băusem ca un corporatrist poate prea multă cafea dimineaţa, iar acum zac în faţa monitorului asemeni fluturelui pe care tocmai l-am tocit cu revista de la Kaufland, adică cu creierii pe-afară. Sau mă rog, asta-mi propun să fac: să-mi ofer creieraşul pe tavă, spre a fi disecat, ţie, individule umil care ai nenorocul să naufragiezi tocmai pe insuliţa aceasta, numită în mod tâmpit, vei crede, Homo Haterus.

Te scarpini în cap nedumerit văzându-mi moaca pe logo şi, expert în Photoshop fiind (ca mai toată lumea), te gândeşti că m-am tăiat prea ciung, poate, dintr-o poză făcută la beţie într-o noapte cu lună plină, asemeni paharelor pe care le-am băut. Şi ai dreptate! Atâta doar că am băut din sticlă, cum mi-e obiceiul, şi nu din pahar, iar asta mai mult fiindcă mi-e lene să spăl pe urmă vasele. Ciudat a evoluat omenirea…



Sunt aproape sigur că atunci când ai citit întâia oară denumirea acestei fiţuici virtuale te-ai oprit la primul cuvânt, ai făcut o pauză de-un zâmbet, şi abia apoi ai continuat cu al doilea, a cărui terminaţie îmi provoacă şi acum fobii intense, fiindcă habar n-am dacă are vreun sens în limba latină sau nu adăugarea acelui „us” lângă „hater” (dacă eşti mai conspiraţionist de fel vei sugera că am adăugat „rus” lângă „hate”), dar mie-mi sună a dracului de bine. Poate-s surd şi de-aia!

Din cunoştinţele-ţi acumulate din puţinele ore de filozofie la care ţi-ai scris singur numele pe foaia de prezenţă e posibil să-ţi pice fisa acum că aşa-zisul motto prezent pe blog, „heităresc, deci exist”, îţi pare foarte cunoscut. Desigur, e posibil să-l fi citit pe Preda ori să fi văzut măcar ecranizarea capodoperei „Cel mai iubit dintre pământeni” (ca mine) şi să-ţi aduci apoi aminte de vorba lui Descartes pe care am adaptat-o. Între noi fie vorba (deşi e puţin ilogic, căci vede toată lumea asta, dar na), voiam să păstrez şi sloganul în limba moartă, dar după lungi dispute cu mine însumi am decis că n-am nevoie de-o temere în plus şi-n plus – mie îmi place aşa.

Homo Haterus

Un mândru cititor al acestei foi online, uşor amuzat de aceste scrieri lăuntrice. Adică io. (2018, colorizat).

Cred că din patru paragrafe de inepţii ţi-ai dat seama cât sunt de bătut în cap şi cam cât de mult mi-ar plăcea să-i pot bate la cap şi eu, la rându’ meu, pe alţii, cu criticile mele. Bineînţeles că nu sunt mereu frustrat, cum ai crede. Sunt chiar un tip mişto uneori, de obicei când nu-s deranjat fără motiv în timp ce-mi fac damblaua şi, ca orice milenial autentic, cât timp am mâncare şi bere. Wireless nu-mi trebuie, că am date cât China.

Şi, pentru a da curs unui prim moment de vedetism precoce, îmi şi imaginez cam cât de hilar ar fi ca la un moment dat, într-un univers paralel ca statu-n România, ipotetic vorbind deci, să mă fi recunoscut pe stradă şi să mă abordezi, de pe cealaltă parte a străzii, în gura mare: „Băăă! Tu eşti Homo?… Haterus ăla de pă net?!”, neştiind cum mă cheamă de fapt. Desigur că am şi un nume. Mai precis un prenume, că nu-i cazul de altceva, care să fie folosit în loc de „bă” şi alte onomatopee de genul acesta. Mă numesc Alex. Aşadar, când nu îţi convine ce postez pe-aici, e important să ştii ce să-mi scrii în comentarii lângă cuvântul acela atâta de uzitat, care începe cu „m” şi se termină cu „ie.” Crezi în magie? PUF! (şi-am dispărut).


Apasă butoanele!