Despre romii plinuţi de pe prima scenă a ţării

Apasă butoanele!

S-ar putea să termini de citit în: 4 minute

Nu ştiu dacă ştii, dar alaltăieri, 19 martie, a avut loc cea de-a 13-a ediţie a galei premiilor Gopo. Adică s-a organizat decernarea „oscarurilor româneşti”, competiţie la care au fost nominalizate 27 de filme autohtone la 19 categorii.

Ceea ce m-a intrigat la acest eveniment a fost valul de reacţii negative ale ‘telectualilor care s-au murdărit la fund de nervi pentru că pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti („prima scenă a ţării”, să ne înţelegem) au urcat „nişte rromi plinuţi şi cu maiouri peste burţi burduşite.”

Concret, pentru cca. 5 minute din peste 250 cât a durat gala, în faţa mulţimii s-a aflat trupa Kana Jambe, un anume Lexo şi un Alex Kojo. Aceştia au făcut un cover după Bohemiam Rhapsody (Queen) şi au cântat o manea de-a lor. Mare brânză! Bineînţeles că românii au ştiut, însă, să o facă de oaie.

Kana Jambe, pe scena Teatrului Naţional Bucureşti (Captură foto: Libertatea.ro)

Păi cum, dom’le, să aduci nişte ţigani manelişti (pentru mulţi, sintagma aceasta e un pleonasm) la „cel mai cu ştaif eveniment al culturii cinematografice româneşti” ? Această întrebare, adresată de telenovelistul cu 2peu Aurelian Temişan şi de marele fochist mărginean, Mihai, a ajuns să fie repetată în cor de zeci de mii de români.

Temişan, zis şi 2peu, pe vremea când se chinuia să bage rap.

Parcă nimănui nu îi pasă că Moromeţii 2 a fost desemnat cel mai bun lungmetraj, câştigând, pe lângă această distincţie, alte 8 plus un premiu din partea Romanian Society of Cinematographers (RSC). Adică jumătate din ce se putea câştiga. Sau de celelalte producţii care au luat premii. Nu, importante sunt acele 2 procente dintr-un întreg care ne şochează minţile hodinite şi egoul elitist şi trist.

Şi totuşi, ce căutau ăia pe scenă?

De ce au urcat, pentru cele aproape 5 minute lungi cât o eternitate pentru unii, băieţii de la Kana Jambe pe scenă la un asemenea eveniment? Pentru a injecta subcultură culturii (sic!), evident! Diversitate, marxism cultural, corectitudine politică. Promovate de nimeni altul decât – ai ghicit! – un anume evreu maghiar din America (căruia îi mulţumesc pentru sponsorizarea acestui blog), plin de bani şi de timp liber, pe numele lui mic Georgică. Unii îi spun şi Soros. Iar alţii chiar pun botul.

Dan Bursuc, la gala premiilor Gopo. | GIF creat cu măiestrie din filmarea ciordită de la Adevărul.

De fapt, Kana Jambe e trupa unui anumit Dan Bursuc. Acelaşi bursuc care e personajul principal din filmul Soldaţii. Poveste din Ferentari (2017), peliculă care a şi câştigat, de altfel, marţi seara, la categoria cel mai bun debut. E acelaşi film a cărui proiecţie a fost întreruptă, în februarie anul trecut, din cauza unor dacopaţi îmbrăcaţi în straie populare, trimişi de însuşi Zalmoxis să se lupte cu „soldaţii” din film care nu numai că erau ţigani, dar erau şi gay. Îţi dai seama?

Mai mult decât atât, în timp ce „rromii aceia cu burţi burduşite” se pregăteau să cânte, publicului i s-a prezentat sketch-ul „Rapsodia română” (Alex Bogdan), o parodie după celebrul Bohemian Rhapsody. În aceeaşi notă, pe scenă a fost prezent un Fred Mercury autohton, cu un maiou asemănător vedetei londoneze. Şi era unul singur, nu mai mulţi. Însă na, uneori băutura ne joacă feste şi mai şi aberăm, mai ales când ne e dor de vreo fostă şi ne credem vreun Geo Bogza modern. Of, of!

Există o diferenţă între a nu îţi plăcea ceva şi a urî acel ceva

Aşadar, oamenii ăia meritau să aibă şi ei un moment al lor pe scena respectivă, în contextul dat. Însă nu meritau să aibă parte de atâtea critici nefondate pe fondul ipocriziei crase a românilor. Mai ales când ştim cu toţii că românii când aud de Beethoven se gândesc la un câine mare cât un urs şi nu la săracul Ludwig şi că de Dan Bursuc şi de Kana Jambe mai ştie lumea, pe când de Gopo nu prea.

Nu am să insist cu acel clişeu cum că toţi românii dau din cur pe manele când se îmbată. Chiar dacă o fi aşa, îl consider irelevant. Ceea ce vreau să subliniez este că-i normal să nu îţi placă un gen muzical sau să nu te intereseze o anumită cultură. Însă există o diferenţă între a nu îţi plăcea ceva şi a urî acel ceva. Iar mândrul popor carpato-danubianic-pontic e, din păcate, tolerant doar cu cei intoleranţi.

Aşadar, cre’ că era mai sănătoasă ignorarea acelui moment, dacă nicicum nu reuşim să îl considerăm artistic. Dacă facem atâta zarvă pe ceva ce nu ne convine la un lucru nu mai reuşim să ne bucurăm de ceea ce ne place la acesta. Adică, să fim serioşi, de ce rezumăm întreaga gală de vreo 5 ore la un singur moment de 5 minute? Poate că, vorba aia – atât s-a putut.


Apasă butoanele!