Sunt un securist în depresie și un mizerabil!

Apasă butoanele!

S-ar putea să termini de citit în: 3 minute

Gata, recunosc! Sunt un securist în depresie și un individ mizerabil. După lungi dezbateri cu alter ego-ul meu, am ajuns în imposibilitatea de a nega evidentul. Îi dau dreptate, așadar, femeii care m-a numit așa zilele trecute, ca reacție la articolul meu despre cucoana Dăncilă.

Bineînțeles că tanti asta, ca mai toți ceilalți postaci care au vrut să mi-o dea în freză în comentarii fiindcă le-am criticat eroina, i-a luat exemplul premierului. Cum altfel decât voind să spună ceva și spunând altceva?

Astfel, nici măcar nu sunt un securist, ci un „securisit.” Adică un fel de securist obosit și sclifosit. Ceva de genul ăsta. Cred. Și nu-s numai eu așa, ci toți cei care ne permitem să facem haz de necazul Docilei cu limba română. Că na, a vorbit la plural.

Desigur, a greși e omenește. A fost o greșeală de typo, e de înțeles. Nu asta e important, ci faptul că am fost demascat de o tanti care o are pe maica sfântă la poza de profil. Măiculiță!

La doar cei 23 de ani ai mei am reușit să devin securist, cu ditamai depresia cauzată de depresiile în care i-am băgat, de-alungul carierei mele, pe sutele de români pe care i-am abuzat în felurite moduri. Sunt curios ce nume de cod am, totuși, căci la Academia lu’ Gheorghiu (s-o credeți voi că s-a desființat, pauperilor!) mi s-a spus mereu „bă, băiatule.” Probabil „Mizerabilul.”

Adevăru-i că sunt un nenorocit, fără mamă, fără tată și fără Dumnezeu. Prietenele m-au părăsit și ele, căci nu s-au putut obișnui cu obișnuința mea nătângă de a mă simți tot timpul ca la interogatoriu. Cică le strângeau cătușele și le durea spatele, dar cine să le creadă pe aceste dușmance ale poporului? Io sigur nu.

Sunt, într-adevăr, un mizerabil, căci, așa cum susține înc-o tanti într-unul dintre comentariile aduse articolului meu precedent, am o atitudine nedemnă față de o femeie. Pardon, (sic!), femee. Căci noi, toți ăștia, suntem niște misogini fără pereche și o criticăm pe coana Veorica doar pentru că-i femeie, nu pentru că-i proastă.

„O să muriți de oftică!”, sugerează o altă tanti. Trebuie să recunosc, mă oftic când văd ce minte hodinită au unii. Însă este vina mea. Mie mi-a trebuit să mă înscriu în grupurile obscure din deep web-ul Facebook-ului. Privind partea bună, însă, măcar mi-am dublat engagementul, hehe.

În concluzie, să îmi fie rușine! Ca un securist mizerabil aflat pe culmile depresiei ce sunt, mărturisesc că am de gând să merg la biserică. Nu ca să mă rog, Doamne ferește, ci ca să „colaborez” cu preotul. Să îmi mai spună una-alta despre cuviincioșii ăștia care au umplut Facebook-ul cu vomă.


Apasă butoanele!